Tokes: Ceaușescu a fost mai generos decât Ponta

Tokes: Ceaușescu a fost mai generos decât Ponta
Publicat: 25/02/2013, 12:45
Actualizat: 29/03/2019, 08:02

Președintele CNMT, Laszlo Tokes, susține că Nicolae Ceaușescu a fost „mai generos” decât Victor Ponta, deoarece a permis „o oarecare autonomie a maghiarilor”, în timp ce premierul nu permite constituirea unei regiuni care să corespundă cu Ținutul Secuiesc.

Președintele Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că „regimul Ponta este continuatorul unei moșteniri retrograde comuniste” și că „este înspăimântator că după 23 de ani de la Revoluție mai există manifestările unui regim postcomunist cu față umană”, transmite MEDIAFAX.

Tokes a prezentat „șapte norme care arată partea antimaghiară a regimului Ponta”: „atitudinea antimaghiară și antiminoritară sub aspectul agresiunii antimaghiare în televiziuni, restructurarea administrativ-teritorială a țării fără a ține cont de orice sugestie a maghiarilor, refuzul din start al dialogului asupra autonomiei maghiarilor, o agresiune a simbolurilor naționale, a steagurilor secuiești, repetarea doctrinei lui Ceaușescu de a nu se interveni în treburile interne ale României, continuarea restricției privind dezvoltarea educației universitare în limba maghiară la Facultatea de Medicină din Târgu-Mureș și la Universitatea Bolyai din Cluj, atacurile către memoria oamenilor de cultură maghiari din Transilvania, Wass Albert și Nyiro Jozsef”.

Tokes a afirmat, vorbind despre „intenția premierului Victor Ponta și a USL de a nu permite constituirea unei regiuni care să corespundă cu Ținutul Secuiesc”, că Ceaușescu a fost mai „generos” decât actualul premier, deoarece, spre deosebire de acesta, fostul dictator comunist a permis „o oarecare autonomie a maghiarilor”.

„Ce se întâmplă în prezent ne aduce aminte de fosta dictatură ceaușistă, de antimaghiarismul agresiv verbal, de exemplu și noua încercare de reorganizare administrativ-teritorială a țării. Dar Ceaușescu a fost mai generos că a ținut împreună județele maghiare secuiești. De data aceasta se face o încercare de dezbinare a județelor maghiare. În vremea comunistă încă exista o oarecare autonomie a maghiarilor în chipul județului autonom Mureș, ori noi putem vorbi de o agresiune simbolică de care vorbea și secretarul de stat Nemeth Zsolt față de steagurile secuiești ori neamestecul în treburile interne ale țării”, a spus Tokes.

El a adăugat că „se duce o campanie împotriva lui Nyiro Jozsef și Wass Albert”, fapt care ar reprezenta „o moștenire a trecutului comunist”.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor